
„A fost odată ca niciodată…” – cine nu rezonează cu începutul acesta? E suficient să-l auzim și deja mintea noastră se deschide, curioasă, atentă, pregătită să fie cucerită. Într-o lume agitată, în care ne luptăm pentru fiecare secundă de atenție, storytelling-ul nu este doar o artă, ci o unealtă vitală. O abilitate care merită învățată, practicată și dusă la rang de superputere.
De ce storytelling?
Pentru că poveștile au fost mereu acolo. Înainte de PowerPoint, înainte de social media, înainte de orice tehnologie, oamenii învățau, inspirau și se conectau prin povești. În ele ne punem emoțiile, vulnerabilitatea, umorul, învățăturile. Poveștile sunt modul în care rămânem memorabili.
Mai mult decât atât, dacă nu ai o poveste, nu ai pârghii să te faci remarcat. Nu te diferențiezi, nu creezi conexiune autentică. Iar în contextul actual, în care digitalizarea și AI-ul ne eficientizează munca, soft skill-urile sunt și vor rămâne adevărata monedă de schimb în carieră și în relațiile interumane.
Un skill pentru toate vârstele
Predau storytelling-ul de ani de zile și o fac cu la fel de multă pasiune în fața studenților din anii terminali, cât și în traininguri pentru manageri, antreprenori sau echipe din corporații. De ce? Pentru că e un skill universal. Oricine are o poveste. Și oricine poate învăța să o spună bine.
Mai ales când vine din autenticitate, storytelling-ul devine ADN-ul nostru profesional și personal. Nu există două povești la fel – și exact asta e magia. Poveștile ne arată cine suntem cu adevărat. Iar în lumea profesională, ne pot deschide uși, ne pot consolida reputația, ne pot vinde ideile și pot crea loialitate.
De ce l-am inclus în grila de training Flexible HR?
Pentru că e parte din mine. Cine mă cunoaște știe că am crescut cu povești, că vorbesc în metafore, parabole, zicale. E stilul meu natural și autentic. Și cred că asta e valabil pentru toți: cu puțină ghidare, fiecare poate să-și găsească vocea și stilul personal de storytelling.
Am decis să adaug acest curs în grila noastră pentru că e cel mai apropiat de sufletul meu. Este acel modul care, indiferent de tema generală a trainingului, aprinde ceva în ochii participanților. O scânteie de „Ah, da, chiar așa e!”. Și când vezi asta, știi că ți-ai atins scopul.
În loc de concluzie…
Investește în tine și adaugă acest skill prețios în tolba ta. Fie că vrei să îți vinzi o idee, să susții un pitch, să îți motivezi echipa sau pur și simplu să fii mai conectat cu cine ești, storytelling-ul e un aliat puternic.
Hai să ne (re)împrietenim cu poveștile. Pentru că toți avem una de spus. Și e important să fie bine spusă!





